Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a aprobat prin ordin modificarea metodologiei de organizare a programului „Școală după școală” (SDS). Intervențiile punctuale vizează adaptarea programului la nevoile actuale ale sistemului de învățământ preuniversitar, respectiv deschiderea sa într-o mai mare măsură către comunitate.
Astfel, în noua abordare, programul „Școală după școală” devine o formulă complementară activității școlare obligatorii care, prin modalități integrate de sprijin, are ca obiective prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, creșterea performanțelor școlare, învățarea remedială și accelerarea învățării prin activități educative, recreative și de timp liber. De asemenea, urmărește dezvoltarea personală și integrarea socială, precum și menținerea elevilor într-un spațiu securizat, ca alternativă la petrecerea timpului liber în medii cu potențial de dezvoltare a unui comportament deviant.
Oferta de program SDS va fi proiectată astfel încât să răspundă nevoilor tuturor elevilor și cu prioritate, nevoilor elevilor aparținând grupurilor dezavantajate.
În învățământul primar, programul „Școală după școală”cuprinde activități de educație, complementare activității didactice, corelabile cu activități de susținere și de dezvoltare personală a elevilor. Activitățile de educație se referă la supraveghere și îndrumare în efectuarea temelor, dar și la recuperare pentru elevii cu dificultăți cognitive. Activitățile de susținere și dezvoltare personală destinate elevilor cuprind, între altele, măsuri de recuperare pentru elevii cu tulburări emoționale sau de limbaj, activități de dezvoltare pentru elevii capabili de performanță, activități de încurajare a lecturii independente sau proiecte tematice propuse de elevi sau părinți, cadre didactice etc.
În învățământul secundar, programul include activități de educație care trebuie corelate cu activitățile de susținere și de dezvolare personală. Pachetul de activități de educație cuprinde activități de suport pentru efectuarea temelor și activități remediale în timp ce pachetul de activități de susținere și de dezvoltare personală a elevilor cuprinde, printrealtele, asistență psihopedagogică pentru recuperarea decalajelor de învățare, consiliere psihologică și consiliere în carieră, respectiv activități pentru accelerarea învățării și pentru performanță. Fiecare unitate de învățământ, în funcție de grupurile-țintă, concepe module adecvate de pachete de activități.
Finațarea programului are patru paliere: bugetul autorităților locale, bugetul de stat constituit pentru elevii proveniți din grupurile dezavantajate, programe finanțate din fonduri europene sau naționale și activități școlare și extrașcolare, donații, sponsorizări, prin suportul financiar al asociațiilor de părinți, ai organizațiilor nonguvernamentale etc., cu respectarea legislației în vigoare.
OMEN 4802_2017 SDS
OMECTS_5349_2011