Urmare a numeroaselor solicitări primite din partea cadrelor didactice, precum și suprapunerea calendarului iniţial de înscriere cu perioada vacanței pascale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a decis prelungirea perioadei de înscriere în grupurile de lucru care vor elabora programele şcolare pentru învăţământul gimnazial. Implicit, a fost modificat şi calendarul aferent procedurii de selecţie a profesorilor interesaţi să participe în aceste grupuri de lucru.
Prin urmare, noul termen-limită penru înregistrarea aplicaţiilor pe platforma MONMedu este duminică, 15 mai, inclusiv. Evaluarea portofoliilor profesionale şi a proiectelor inovative de programă şcolară va avea loc în perioada 16-27 mai, în timp ce anunţarea componenţei grupurilor de lucru va avea loc pe 30 mai. Profesorii selectaţi vor desfăşura activităţile de proiectare a programelor şcolare pentru gimnaziu.
Precizăm că participarea la elaborarea programelor școlare va fi recunoscută în evaluarea dosarului pentru obținerea gradației de merit, calitatea de membru în grupurile de lucru la programele școlare beneficiind de o pondere de minimum 20% din punctajul total.
Pentru facilitarea depunerii candidaturii, obținerea parolei de acces este posibilă și prin transmiterea unei solicitări directe la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., specificând numele, funcția și instituția. Informaţii suplimentare privind utilizarea aplicaţiei MONMedu în procesul de înscriere sunt disponibile la adresa https://mon.edu.ro.
Prelungirea calendarului privind selectia profesorilor in GL
MINISTERUL EDUCAŢIEI ORGANIZEAZĂ SELECŢIE PENTRU PROFESORII INTERESAŢI SĂ PARTICIPE LA ELABORAREA PROGRAMELOR ŞCOLARE PENTRU GIMNAZIU
OMENCS nr. 3637/ 12.04.2016
MINISTERUL EDUCAŢIEI ORGANIZEAZĂ SELECŢIE PENTRU PROFESORII INTERESAŢI SĂ PARTICIPE LA ELABORAREA PROGRAMELOR ŞCOLARE PENTRU GIMNAZIU
Urmare a aprobării planului-cadru pentru clasele V-VIII, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează o procedură de selecţie a profesorilor interesaţi să participe în grupurile de lucru pentru elaborarea curriculumului pentru disciplinele/domeniile de studiu obligatorii din învățământul gimnazial.
Înscrierea potenţialilor candidaţi se face online, pe platforma MONMedu, în perioada 6 aprilie - 4 mai. Evaluarea portofoliilor profesionale şi a proiectelor inovative de programă şcolară va avea loc în perioada 5-15 mai, iar componenţa grupurilor de lucru va fi anunţată pe data de 20 mai. Profesorii selectaţi vor desfăşura activităţile de proiectare a programelor şcolare pentru gimnaziu.
Grupurile de lucru corespunzătoare disciplinelor/domeniilor de studiu vor fi formate din câte 15 cadre didactice de specialitate din învăţământul preuniversitar care deţin minimum gradul didactic II şi din cadre didactice de specialitate din învăţământul universitar.
Criteriile de selecţie utilizate sunt portofoliul profesional al candidatului şi proiectul inovativ de programă şcolară pentru un curs obligatoriu la nivelul disciplinei/curs, realizat schematic, pentru un singur an de studiu. În analiza candidaturii, cele două criterii vor avea o pondere de 50%-50%. Informaţii privind criteriile de departajare în caz de egalitate sunt disponibile în Apelul pentru selecţia profesorilor în grupurile de lucru.
Portofoliul profesional al candidatului cuprinde Curriculum-ul Vitae în format Europass, însoţit de documente doveditoare (copii ale diplomelor de studii, grade didactice şi alte documente justificative relevante pentru criteriile/subcriteriile de selecţie) semnate şi scanate individual. Proiectul inovativ include competenţele specifice şi conţinuturile asociate acestora, în raport cu numărul de ore propus spre alocare pe o tematică adecvată specificului disciplinei pentru care se organizează selecţia membrilor grupului de lucru.
Informaţii suplimentare privind utilizarea aplicaţiei MONMedu în procesul de înscriere sunt disponibile la adresa https://mon.edu.ro.
Apel pentru selectia profesorilor in grupurile de lucru pentru elaborarea curriculumului - invatamant gimnazial
Documente prezentare plan-cadru V-VIII.rar
Începând cu data de 16 octombrie 2015, în conformitate cu prevederile Ordinul ministrului educației și cercetării științifice nr. 5268/21.09.2015, dosarele pentru Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie, care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară (clasele I-X) sunt primite şi evaluate de către inspectoratelele şcolare.
OMECS-5268-2015
Ponderea pe discipline a gradatiilor de merit 2016
Ordinul nr. 5557/2015 pentru aprobarea metodologiei şi a criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din invatamantul preuniversitar de stat, sesiunea 2016
Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din invatamantul preuniversitar de stat, sesiunea 2016